Cernat şi împrejurimi

Romana ˇ
cazare|gastronomie|servicii|timp liber|evenimente|hartă interactivă

Csernátoni erődítménytemplomCernat (în maghiară Csernáton) este un sat în partea de central-estică a județului Covasna, în Depresiunea Târgu Secuiesc, la poalele estice ale munților Bodoc. Este reședința comunei Cernat.

Localitatea Cernat este situată în partea de vest a bazinului Tărgu Secuiesc, pe cursul superior al râului Cernat, la o altitudine de 565 m. pe DN11, Brașov - Târgu Secuiesc - Onești.

Prima atestare documentară datează din anul 1332. Descoperirile arheologice făcute pe teritoriul acestui sat, demonstrează însă existența omului aici încă mult înainte, astfel, în locul unde se află biserica reformată, s-a constatat o stațiune cu strat conținând ceramică pictată de caracter Ariușd-Cucuteni, ceramică decorată cu sfoară aparținând culturii Coțofeni și un strat de cultură dacică din a doua epocă a fierului. Pe dealul "Vârful cu mesteceni" s-au descoperit două topoare de piatră din neolitic, o secure de bronz și fragmente ceramice din epoca bronzului. Pe teritoriul satului s-au mai gasit un fragment dintr-un vas lustruit și o cană ce ar putea aparține epocii medievale. Cu prilejul săpăturilor făcute în anul 1961, în locul numit "Dealul de aur", s-a indentificat o așezare Starcevo-Criș. În locul numit "Pământul lui Róbert", s-a găsit o așezate antică din mai multe perioade (Ariușd-Cucuteni, Monteoru și Noua), conținând fragmente ceramice lucrate manual sau la roată, vase de import (Mirmeki) fragmentare, din epoca dacică (sec. III-II î.e.n.) și fragmente de ceramică romană din secolul al II-lea. Pe malul drept al văii Cernatului a fost descoperit un semibordei cu pietrar aparținând unei așezări din sec. XI - XII, iar în locul numit "Grădina Sfântă" au fost găsite urmele unei biserici romanice din secolul al XIII-lea. Pe înălțimea "Cetatea Ika" se găsesc resturile unei cetăți cu zidurile din piatră legate cu pământ, de formă ovală și turnuri, datând din sec. XIII - XIV.

Muzeul „Haszmann Pál”, care funcționează ca unitate externă a Muzeului Național Secuiesc, din Sfântu Gheorghe
este un muzeu etnografic în aer liber, care prezintă elemente din patrimoniul de arhitectură populară din județul Covasna, inclusiv stâlpi funerari de piatră și de lemn, precum și meșteșuguri populare tradiționale și expoziții de artă populară și de istorie locală. Are o colecție de mașini agricole prcum și una de sobe din fontă.

- Biserica Ortodoxă Sfântul Gheorghe, construită in anul 1872
- Biserica Reformată fortificată
- Cetatea Ika, secolul al XIII-lea
- Conacul Domokos, construit în anul 1831, unde funcționează și un muzeu al satului.
- Conacul Farkas, construit intre 1840-1850, in care functioneaza o gradinita de copii.
- Baia Malom

VisitCernat © 2014. Toate drepturile rezervate.